Îndemn la luptă – Radu Gyr

Codreanu

Nu dor nici luptele pierdute,
Nici rănile din piept nu dor,
Cum dor acele braţe slute
Care să lupte nu mai vor.

Cât inima în piept iţi cântă
Ce-nseamnă-n luptă-un braţ răpus?
Ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă,
Când te ridici cu-n steag, mai sus?

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
Nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
Sunt renunţările la vis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.