Pentru a trata o oarecare boală, mai întîi se stabilește cu exactitate diagnoza, reacția față de diferiți agenți, bolile cronice și alte aspecte specifice pacientului, abia după asta se purcede la prescripția medicamentelor. La fel și cu un neam.

Ăsta e primul pas: trebuie identificate toate defectele și avantajele sistemelor politice și formelor de guvernămînt de pînă acum, de luat tot ce este bun și de aruncat categoric tot ce este rău.

Orice proiect politico-administrativ se verifică în timp, doar abordarea transgenerațională poate asigura viabilitatea lui. În același timp această organizare trebuie să țină cont de valorile, experiența și specificul unei națiuni, pentru că acestea determină atitudinea și în final eficiența sistemului.

Orice entitate umană trebuie să aibă un sens metafizic, pentru că stabilirea unor „idealuri” materiale nu poate duce la altceva decît corupție, egoism, minciună și crimă.

Așa cum pisica se hrănește cu șoareci, iar iepurele cu iarbă și nicidecum invers, așa și o formă de guvernămînt nu poate fi universală. O rețetă medicală pentru un „Gherghe” bolnav de tuberculoză nu i se potrivește unui „Ion” cu piciorul fracturat!

Deci a doua idee: orice formă de organizare politică nu poate fi împrumutată sau impusă, ea trebuie să se bazeze pe valorile națiunii care o reprezintă și scopul ei trebuie să fie dăinuirea spiritual-culturală.

Preocuparea exclusivă de problemele de moment duce la politicianism și populism. Cred că asta e problema electoralismului actual care schimbă puterea odată la patru ani, fizic este imposibil de a realiza ceva, e ca și cum directorul unei companii ar fi schimbat o dată în lună. Este absurd să schimbi o guvernare bună doar de dragul schimbatului! (cu părere de rău, noi nu prea am avut parte de asemenea guvernări).

Unii domni mai căpoși spun că în sistemul actual, „democrația de piață”, peste 90% din resurse revin corupției, jocurilor electorale și altor chestiuni ce rezultă de aici. Falsitatea și carierismul fac imposibilă realizarea unor interese naționale, ci pur și simplu satisfacerea apucăturilor mercantile și orgolioase a guvernanților.

Deci a treia: Sistemul politic trebuie organizat și investit pe o perioadă dictată de meritele sale, nu de o limită convențională.

Orice imperiu reprezintă o creatură a unui grup restrîns, respectiv apără interesele acestora. Nici un imperiu (cu atît mai mult unul care se bazează pe cultul materialismului) nu dăinuiește veșnic și își cunoaște moartea. Stabilirea „integrării europene” drept scop național nu face altceva decît să ne axăm pe probleme mizere de moment și să ne supunem ca niște sclavi birocraților occidentali. Care e rostul să ne integrăm într-o struțo-cămilă muribundă antiumană, antinațională și anticreștină?

A patra: trebuie să ne debarasăm de complexele de inferioritate ce se manifestă prin copierea maimuțărească a ticurilor americano-europene sau sovietice. Trebuie să ne axăm pe identitatea noastră și să renunțăm la orice proiecte colonialiste de tip urss sau ue.

În 1859 unirea s-a făcut cu un singur scop: încetățenirea cîtorva sute de mii de evrei și nimicirea bisericii – au realizat-o cu succes. În 1923 se adoptă o constituție – manualele de istorie (occidentală) a românilor din care învățăm ne descriu cu mare pafos despre „una dintre cele mai democratice consituții din lume la acel moment”. În rezultat – încă 300 mii de evrei încetățeniți și mii de români omorîți de guvernanți în anii următori. În 1989 revoluție! În rezultat: vînzarea României bancherilor străini și datorii de miliarde de euro…
Cu părere de rău constatăm că statul român niciodată nu a fost al românilor…

La temă: “România Mare” un proiect eşuat.

Atît timp cît România este sub ocupație europeană, iar Republica Moldova sub ocupație occidentalo-rusească (de facto – ambele jidănești) orice proiect de reunificare nu va însemna altceva decît supunerea și mai umilitoare față de corporatocrație și pierderea de pămînt național (Transnistria). Acum trebuie să redevenim români, iar unirea va veni de la sine.
O referință exhaustivă: Despre adevărata ROMÂNIE MARE.

A cincea: Unirea românilor trebuie să fie spirituală și culturală în primul rînd, cea politic-administrativă este o consecință ușor realizabilă, dacă se va realiza prima.

Mai sînt multe „teze”, dar fără acestea enumerate n-are sens de a merge mai departe.

Ultima referință: Cerinţele faţă de idealul naţional.