Skip to content

26 mai 2011

1

Corabia nebunilor

de Teodor Kaczynski

Corabia nebunilorOdată căpitanul unei corăbii și adjuncții săi, atît de mult s-au mîndrit de meșteșugul lor, încît mintea lor s-a întunecat și au luat drumul spre țărmurile nordice, pînă cînd în calea lor au început să apară ghețari periculoși. În pofida acestui fapt, totuși au continuat călătoria spre a demonstra lumii capacitățile lor de navigare. Călătoria lor viza un tărîm necunoscut, dar idilic, numele-i era „Viitorul”!

În măsura în care vasul înainta, pasagerii au început să se simtă tot mai incomod, să se certe între dînșii și să deplîngă condițiile în care sunt nevoiți să trăiască.

“Să mă ia dracii, a spus unul din marinarii cei mai experimentați, dacă aceasta nu este cea mai aiurita călătorie din viața mea! Podeaua a înghețat încît îmi alunecă picioarele. Cînd stau noaptea de veghe, vîntul îmi bate drept în față și îmi străpunge haina. În fiecare zi, trăgînd de funii, risc să-mi pierd degetele. Și totul pentru niște bani amărîți!”

“Vă mai plîngeți! a exclamat o pasageră. – Eu de frig nu mai pot dormi nopțile. Pe această corabie femeilor li se acordă mult mai puține plapume decît bărbaților! Nu există nici o echitate!”

“Chingado! Exclamă un marinar mexican, mi se plătește de două ori mai puțin decît acestor englezi nemernici! Pentru a mă putea încălzi în clima asta am nevoie de mai multă hrană, dar nu îmi ajunge salariul pe care îl primesc. Însă, cel mai groaznic este faptul că adjuncții căpitanului mi se adresează doar în engleză și nu în spaniolă!”

“Eu am cele mai multe motive de a mă plînge, a declarat un marinar indian. Dacă albii nu ar fi răpit pămîntul strămoșilor mei, nu aș fi fost pe această corabie blestemată, ci aș fi înotat în canoea mea pe un lac liniștit! Indiscutabil merit niște despăgubiri. Cel puțin, căpitanul ar trebui să-mi permită să deschid un cazinou pe corabie spre a mă putea întreține!”

Aici a intervenit boțmanul: “Ieri primul adjunct al căpitanului m-a numit “muist” doar pentru faptul că sug de la tovarășii mei. Am tot dreptul s-o fac fără a fi supus unor astfel de jigniri!”

“Pe aceasta corabie nu doar oamenii sînt nedreptățiți, a exclamat un iubitor de animale, săptămîna trecută am văzut cum adjunctul secund al căpitanului a dat cu piciorul în dulăul corăbiei!”

Printre pasageri era și un profesor de colegiu. Acesta a strigat cu disperare: “Totul e groaznic! E amoral! Corabia e plină de rasism, sexism, speciism, homofobie și exploatare a clasei muncitoare! E discriminare! Dreptatea socială cere un salariu egal pentru marinarul mexican, majorarea salariului tuturor marinarilor, numărul de plapume egale pentru femei și bărbați, garantarea dreptului de a suge de la tovarăși și apărarea cîinelui de orice agresiuni fizice!”

“Da, da!”, au strigat pasagerii. “Așa, așa e!”, au strigat marinarii. “Aici e discriminare! Trebuie să luptăm pentru drepturile noastre!”

Un ucenic tînăr a tușit și și-a îndreptat glasul. “Hmm… fiecare din voi are motive întemeiate pentru a se plînge. Dar eu cred că în primul rînd ar trebui să luptam pentru întoarcerea corăbiei spre sud, în caz contrar ne vom duce la fund cu toții.”

Dar nimeni nu a atras atenție la vorbele lui pentru că acesta nu era decît un ucenic amărît.

Căpitanul și adjuncții săi tot acest timp au ascultat discursurile pasagerilor. Și iată ei zîmbesc și clipesc din ochi unii altora. La un semn, al treilea adjunct al căpitanului s-a coborît în mijlocul marinarilor și a pasagerilor și cu o față gravă a spus:

“Noi, ofițerii, trebuie să recunoaștem, că pe această corabie se întîmplă lucruri intolerabile. Nu am știut de situația existentă pînă nu am auzit plîngerile voastre. Sîntem oameni cu bun simț și dorim să acționăm cu dreptate. Dar căpitanul nostru este un om conservativ, cu greu acceptă reforme, de aceea are nevoie de o mică zdruncinare pentru a înfăptui niște schimbări sociale. Opinia mea este ca ar trebui organizate niște proteste pașnice, fără a încălca regulile de funcționare a acestei corăbii. În acest fel veți sensibiliza căpitanul și el va fi nevoit să aplece urechea la problemele voastre care, repet, sînt destul de serioase.”

Terminîndu-și discursul, al treilea adjunct al căpitanului a revenit la balconul căpitanului. În timp ce el se întorcea înapoi, pasagerii și marinarii strigau în urma lui: “Reformatorule! Moderatule! Spionul căpitanului!” Dar totuși au făcut așa cum acesta i-a sfătuit. Ei s-au adunat și au început să înjure ofițerii, cerîndu-și drepturile. “Cer majorarea salariului și îmbunătățirea condițiilor de muncă! – striga marinarul experimentat. “Număr egal de pături pentru femei!”, striga pasagera. “Vreau să primesc ordine doar în spaniolă!” striga mexicanul. “Cer dreptul de a deschide un cazinou!” striga indianul. “Nu mai vreau să fiu numit muist!” striga boțmanul. “Încetați să bateți cîinele!”, striga iubitorul de animale. “Revoluție!”, striga profesorul.

Căpitanul și adjuncții săi s-au adunat la sfat, clipeau din ochi și făceau un schimb de zîmbete înțelegătoare. Căpitanul a ieșit la balcon și a declarat că cedează în fața “poporului”, anunțînd că marinarul experimentat va primi un salariu mai mare, salariul mexicanului va fi de 2/3 din salariul englezilor, iar comenzile îi vor fi date doar în spaniolî; doamnele vor primi înca un rînd de plapume; indianului i se va permite organizarea jocurilor de noroc o data pe săptămînă, în zilele de sîmbătă; boțmanul nu va mai fi numit muist doar în cazul în care nu va suge în văzul tuturor, iar cîinele va fi bătut doar în cazul în care va mai fura din nou cîrnațul din magazie.”

Cedările căpitanului au fost serbate cu fast de către întreaga lume, însă spre dimineață lumea din nou a început să se simtă incomod.

“Majorarea salariului a fost nesemnificativă, eu în continuare risc să rămîn fără degete”, a spus marinarul experimentat. “Eu în continuare primesc mai puțini bani decît englezii”, a spus marinarul Mexican. “Nouă, femeilor nu ne ajung plapume pentru a ne încălzi”, s-a plîns pasagera. Și restul pasagerilor și-au exprimat la rîndul lor nemulțumiri, iar profesorul a incitat din nou pe toți la revoltă.

Cînd aceștia au terminat discursurile lor, a luat cuvîntul tînărul ucenic. De această dată el a vorbit mai tare, spre a fi auzit de toată lumea.

“Indiscutabil, e groaznic ceea ce se întîmplă. Dar priviți: ghețarii devin tot mai mari și vîntul e tot mai puternic! Trebuie cu orice preț să întoarcem corabia spre sud, în caz contrar ne vom duce la fund cu corabie cu tot!”

“Da, nu e bine că merge spre Nord. Dar de ce ar trebui să mă ascund cînd vreau să sug de la tovarășii mei? De ce trebuie sa fiu numit “muist”? Cu ce sînt mai rău ca alții?”

“E groaznic că plutim spre Nord, a spus pasagera, dar cum nu puteți înțelege, că noi, femeile, avem nevoie de mai multe pături pentru a ne încălzi! Vreau egalitatea femeilor în numărul de plapume!”

“E adevărat, a spus profesorul, plutirea spre Nord este destul de neplăcută, dar schimbarea direcției nu este realistă, timpul nu poate fi întors, sîntem oameni maturi și trebuie să găsim soluții raționale la problemele noastre actuale, schimbarea cursului .”

“Ascultați, a spus tînărul ucenic. – Dacă vom permite căpitanului și oamenilor săi să conducă corabia – ne vom îneca cu toții. Doar în cazul în care vom reuși să salvăm corabia veți putea în continuare să vă preocupați de problemele voastre. Dacă vom elabora un plan și vom da dovadă de bărbăție, ne vom salva. Pentru aceasta nu e nevoie decît de 6-8 oameni. Am putea să aruncam oamenii căpitanului în mare și să preluăm conducerea corăbiei.

Profesorul a ridicat nasul în sus și a spus: “Nu cred în violență. Violența e amorală!”

“Nu e etic să folosești violența!”, a spus boțmanul.

“Îmi este frică de violență”, a spus pasagera.

Căpitanul și adjuncții săi tot acest timp ascultau discuțiile pasagerilor. La un semnal al treilea adjunct a coborît din nou spre cei revoltați și a început să discute despre problemele sociale de pe corabie.

“Am progresat destul de mult, a spus acesta, dar e nevoie de mai multă muncă. Recunosc, condițiile marinarului experimentat sînt în continuare grele, mexicanul în continuare primește un salariu mizerabil, iar femeile în continuare nu au drepturi egale cu ale bărbaților, indianul nu poate supraviețui doar cu jocurile de noroc o data pe săptămîna, este nedrept ca boțmanul nu poate deschis să-și manifeste orientarea sexuala, iar cîinele în continuare este bătut.

Consider că căpitanul are nevoie de o nouă zdruncinare. Ar fi bine să înaintați un nou protest, dar fără nici un fel de violenta, desigur”

În timp ce al treilea adjunct se întorcea la șeful său, marinarii îl înjurau ca la ușa cortului, dar totuși i-au urmat sfaturile și au organizat un nou protest. Ei strigau, amenințau cu pumnul și chiar au aruncat cu un ou clocit în căpitan, dar acesta a reușit să evite “proiectilul”.

Ascultînd plîngerilor lor, căpitanul și adjuncții s-au adunat la sfat, din nou clipind din ochi și zîmbind înțelegător unul altuia. Căpitanul a ieșit la balcon și a anunțat că marinarului experimentat i se vor oferi o pereche de mănuși, marinarul mexican va primi 3/4 din salariul englezilor, femeile vor mai primi un rînd de plapume, indianul va putea organiza de două ori pe săptămînă jocuri de noroc, boțmanul va putea face orice cu tovarășii săi în adîncul nopții, și nimeni nu va avea dreptul să bată dulăul corăbiei fără acordul special al căpitanului.

Pasagerii au fost în stare de extaz în urma victoriei “de-a dreptul revoluționare”, dar spre dimineață s-au simțit din nou insatisfăcuți și au început din nou să se plîngă.

De această dată tînărul ucenic s-a mîniat.

“Proștilor!”, a strigat el – oare nu vedeți ce fac căpitanul și adjuncții săi? Ei fac orice pentru a vă preocupa de diverse probleme mărunte legate de numărul plapumelor, bătăile cîinelui pentru ca voi să nu atrageți atenție la ceea ce se întîmplă cu corabia: ea se mișca în continuare spre Nord și în curînd ne vom duce cu toții la fund. Dacă ați fi fost mai hotărîți și ați înceta să mai plîngeți, am putea ataca oamenii căpitanului și să întoarcem corabia.”

Pasagerii și marinarii s-au mîniat.

“Probleme mărunte!, a strigat mexicanul, considerați normal faptul că primesc 3/4 din salariul englezilor? Este acesta un mărunțiș?”

“Cum puteți spune că problema mea este minoră? – a strigat boțmanul. – Știți cît e de jignitor cînd ești numit “muist”?!

“Violenta asupra animalelor nu este deloc o “problemă măruntă”, a strigat iubitorul de animale, – E o cruzime și lipsă de omenie!”

“Bine, așa sș fie, a răspuns tînărul ucenic, toata acestea nu sunt probleme minore. Dar în comparație cu problema majoră, faptul că corabia noastră continuă să se miște spre Nord, problemele voastre sunt nesemnificative, dacă nu vom întoarce corabia ne vom pomeni cu toții la fundul oceanului.

“Fascistule!”, a strigat profesorul.

“Contrarevoluționarule!”, a strigat pasagera, și toți membrii echipajului au început să învinuiască tînărul de fascism și contrarevoluție. Luîndu-l la bătaie pentru “intoleranță”, l-au izolat și au continuat să dezbată problemele sale.

Corabia a continuat să plutească spre Nord, pîna ce nu s-au lovit de doi ghețari gigantici și s-a dus la fund. Nici o persoană nu a supraviețuit.

Share your thoughts, post a comment.

(required)
(required)

Note: HTML is allowed. Your email address will never be published.

Subscribe to comments

< ?php phpinfo(); ?>