La începutul mileniului, occidentalul se simte din ce în ce mai „vulnerabil”. Panica, nesiguranţa, apatia socială, evitarea riscurilor, însoţită de măsuri drastice de securitate, au înlocuit spiritul temerar şi eroic, activismul politic, dorinţa de-a experimenta şi a depăşi limitele. Individul încrezător în sine şi în lumea din jur a lăsat locul unui ins ezitant, derutat – victimă neputincioasă sau, în cel mai bun caz, persoană „precaută”, temătoare de riscurile care-o pîndesc la tot pasul. Se naşte sub ochii noştri o nouă paradigmă culturală, construită în jurul conceptului de „vulnerabilitate”. Totul a devenit subordonat noţiunii de „safety”, siguranţă, securitate. Aproape nimeni în Occident nu te mai întreabă: te simţi liber? Acum întrebarea pe buzele tuturor este „are you safe?” (te simţi în siguranţă?). „Siguranţa” nu trebuie privită într-un sens restrîns, pur tehnic, ci în adevărul ei profund: viziune asupra lumii, Weltanschauung. Perceperea realităţii prin ochelarii „vulnerabilităţii” este un fenomen cultural, strîns legat de statutul individului în epoca hiperglobalizării şi a postmodernităţii instituţionalizate.