Mulți dintre moldoveni au o percepție deosebit de… romantică față de cuvîntul normal. Dar totuși normalul basarabean nu este un normal obișnuit, ci este unul… tare normal! În lumea toată, gradele de comparație sînt: rău, normal și bine. La noi e altfel: rău, binișor, normal și tare normal! Nu e un handicap, e o dorință continuă de a fi și de a face mai bine, o aspirație profundă spre perfecționism!
O altă caracteristică a basarabenilor e împăcarea cu viața: binecunoscutul „ghini cî-i ghini„.
– Alo, mamă, te sun din Italia! Ce se aude la Moldova?
– O ars casa și tat-o o murit, da în rest parcă-i ghini.
– Ei… Ghini că-i ghini!
Nici ăsta nu e un handicap, iarăși e vorba de un substrat metafizic propriu nouă.
Îmi povestea un amic o pătăranie, se întîmpla la începutul anilor ’90 – primăvara hoțocrației în Moldova. Undeva într-un sat, într-o proaspăt formată „asociație” agricolă, după un an de muncă de la revărsatul zorilor pînă-i apuca noaptea, o familie nu a primit decît doi saci de grîu drept răsplată pentru osteneală depusă. Cineva din vecini le reproșa că nu s-au revoltat și nu s-au plîns, nu au cerut mai mult de la conducerea asociației. Răspunsul a fost cu adevărat cutremurător: – mai rău să nu fie, dar așa…
La prima vedere ar părea o mare prostie asemenea atitudine, dar dincolo de aparențele impulsive, vădește această împăcăciune o nemăsurată bunătate. Cu siguranță au fost alții care agonisise mai multe în acel an, dar unora le-a pierit vaca, altora le-a ars casa, le-au furat mașina sau li s-au îmbolnăvit copiii. Ce nu primim pe pămînt – ni se dă înzecit în ceruri…
Venise pe vremuri peste noi sălbaticii „frați” de la Est și-au tot încercat să ne educe, să ne bage standarde moderne, nivel de producție, plan cincinal și dragoste proletară – toate doar ca să ne scape de apucăturile „retrogrado-burgheze”. Rezultatul îl știm: cei care nu au acceptat – Siberia, cei care s-au opus – răpuși pe loc. Au scăpat puțini. Să recunoaștem, sîntem urmașii celor care mai mult au tăcut sau mai puține au știut!
Veni revoluția – era libertății și a valorilor „democrate”. Ceva s-a schimbat? Da! Esența? Nu!
Standardele moderne au fost înlocuite cu cele europene, nivelul de producție – cu nivelul de deservire, planul cincinal – cu nevoia de a lucra ca un cal pentru a te întreține, dragostea proletară – înlocuită cu „toleranță”, „umanism” și „valori europene”. S-au schimbat culorile și sloganurile, natura înstrăinării a rămas. Ceea ce era în comunism declarat drept reminiscențe ale burgheziei, astăzi e numit de multe ori reminiscențe ale comunismului. În realitate fiind vorba de identitatea noastră, iar aceste acuzații nu sînt altceva decît tentative de a ne strivi ca pe niște purici.
La mijlocul secolului XVII, despre nunta domniței Ruxanda, fiica lui Vasile Lupu, un călător italian vorbea că era una cu adevărat împărătească, iar oaspeții mîncau cu… furculițe și cuțite, care încă nu ajunsese la Roma și Paris! În SUA, diferențierii dintre albi și negri i s-a pus capăt abia în 1961, la noi țiganii au căpătat libertate absolută în 1844/1847. Elveția a dat drept de vot femeilor abia în 1971, România – în 1938.
Totuși cică noi sîntem înapoiați, trebuie să ne civilizăm, să ne ascundem rușinos cultura și spiritualitatea ca pe o cîrpă ruptă…
PS: Care e diferența dintre ukazurile de la Moscova de pe timpul primei uniuni, cu „recomandările” de acum – a celei de a doua uniuni?
PPS: România a capitulat definitiv…